„Nu va dusmaniti unii pe altii”
Una dintre cele mai triste amintiri din viata mea este una din copilarie. Locuiam in apropierea unei alte familii si s-a nimerit ca si ei aveau copii cam de aceleasi virste cu noi. Fratele meu era prieten cu un baiat al vecinului care era de aceiasi virsta cu el, iar eu ma imprietenisem cu un altul, de acelasi „leat” cu mine. Ne jucam de multe ori impreuna, dar de cele mai multe ori, preocuparile virstei ne erau diferite si ne separam unii de altii. Tin minte ca intr-o dupa-amiaza m-am luat la harta cu prietenul fratelui meu si am sarit la bataie. Desi el era mai mare ca mine, furia mea era cit pe ce sa-l biruiasca. Atunci s-a intimplat incidentul de care vreau sa va vorbesc. In toiul incaierarii noastre, a aparut dupa colt fratele meu mai mic, dar era mai înalt . L-am privit cu nadejde si m-am repezit si mai otarit la trinta. Numai ca fratele meu a sarit intre noi, m-a tinut bine si i-a ingaduit prietenului sau sa ma chelfaneasca dupa voie. Fratele meu alesese intre mine si el si prietenia fusese mai tare decit legatura de singe! Ani de zile n-am putut sa uit aceasta scena si i-am pastrat fratelui meu un fel de nemultumire care s-a transformat intr-o dusmanie ascunsa. Copilaria noastra si chiar unii din anii adolescentei au fost umbriti de amaraciunea acestei amintiri neplacute. Lipsa mea de iertare a blocat posibilitatea unor relatii normale intre noi. Acum imi dau seama ca m-am pagubit singur de o sumedenie de posibile amintiri placute.
Dusmania n-are ce sa caute in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Inca de cind i-a ales pe evrei, Dumnezeu le-a dat aceasta porunca: „Sa nu te razbuni, si sa nu tii necaz pe copiii poporului tau. Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 19:18). Una dintre cele mai jalnice imagini de pe pamint este privelistea unei familii in care fratii si surorile traiesc in dusmanie unii cu altii. Dumnezeu vrea sa ne iubim unii pe altii, nu sa ne dusmanim.
Iacov scrie: „Fiti si voi indelung rabdatori, intariti-va inimile, caci venirea Domnului este aproape. Nu va plingeti unii impotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati: iata ca Judecatorul este chiar la usa” (Iacov 5:8,9).
Ce este dusmania?
Dusmania este una singura, dar se poate deghiza intr-o sumedenie de forme. Uneori, ea poate lua chipul unei indiferente reci. Alteori, ea se furiseaza sub masca unor resentimente amare fata de niste rele sau pagube imaginare. Exista si dusmanii violente, care duc la conflicte deschise si la o lupta pe viata si pe moarte.
Uneori, daruim cu parere de rau; fie ca punem bani in colecta Bisericii, fie ca facem cadou o haina unui frate mai nevoias. In parerea noastra de rau este ascuns germenele unei dusmanii in crestere. Avem sentimentul ca sintem pagubiti si ca altcineva ne ia aceea ce ni se cuvine. Probabil ca nu este nimic nou nici in aceasta. Biblia ii avertiza pe cei din Biserica primului secol: „Fiecare sa dea cum a hotarit in inima lui: nu cu parere de rau, sau de sila, caci „pe cine da cu bucurie, il iubeste Dumnezeu” (2 Cor. 9:7).
Dusmania se poate ascunde si in cirtirea impotriva cuiva, in neplacerea de a fi in tovarasia lui.
De ce sa nu dusmanim?
Dusmania este nascuta dintr-un sentiment de nedreptatire profunda. Ea este un produs al mindriei ofensate. Cel ce dusmaneste marturiseste ca vrea sa treaca la lucru si sa faca ordine in univers.
Iacov spune: „Nu va razbunati singuri; iata ca Judecatorul este chiar la usa”.
Cel ce dusmaneste isi da pe fata neincrederea in grija providentiala a lui Dumnezeu. „Razbunarea este a mea, spune Domnul”. Sub stapinirea Lui divina, crestinii trebuie sa invete sa accepte totul cu incredere. Amintiti-va de patania lui Iosif cu fratii sai. Ei l-au vindut in Egipt, ei l-au dusmanit si ei l-au declarat mort. De ce nu s-a razbunat Iosif? Pentru ca el traia sub providenta divina si privea toate lucrurile din punctul lui Dumnezeu de vedere: „Iosif le-a zis: Fiti fara teama; caci sint eu oare in locul lui Dumnezeu? Voi, negresit, v-ati gindit sa-mi faceti rau; dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa se implineasca ceea ce se vede azi, si anume, sa scape viata unui popor in mare numar” (Gen. 50:19-20).
La fel a facut si David, crutindu-l pe Saul, care cauta sa-i ia viata. Si David s-a plasat sub providenta Celui care le rinduieste pe toate: „Judece Domnul intre tine si mine, si Domnul sa ma razbune pe tine; dar eu nu voi pune mina pe tine. „Raul de la cei rai vine”, zice vechea zicala. De aceea eu nu voi pune mina pe tine. … Domnul va judeca si va hotari intre mine si tine, El va vedea, El imi va apara pricina si El imi va face dreptate, izbavindu-ma din mina ta” (1 Sam. 24:12-15).
Iosif si David sint oameni care n-au dat voie evenimentelor sa le stapineasca viata. Ei L-au recunoscut suveran doar pe Dumnezeu si n-au dat voie oamenilor sa le conduca existenta. Acesti doi mari oameni ne invata sa privim dincolo de oameni si intimplari spre suveranitatea si intelepciunea divina, care are un plan desavirsit cu viata noastra.
Dusmania este o forma obraznica de ateism. Ea ii caracterizeaza pe aceia care vor sa-si ia soarta in propriile lor miini si sa-si faca dreptate.
Dusmania isi gaseste placerea in facerea raului, pervertind caracterul crestin. Ea trebuie spalata prin lacrimile pocaintei: „Orice amaraciune, orice iutime, orice minie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Christos” (Efes, 4:31,32).
S-ar putea ca tu sa fii de vina
V-ati gindit vreodata ca noi vedem la altii mai ales greselile pe care le facem noi insine? Personalitatea noastra este ca un filtru prin care ii privim pe ceilalti. In cele mai multe cazuri, noi proiectam asupra altora nemultumirea noastra despre noi insine.
„De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la birna din ochiul tau?” intreba Domnul Isus si avea dreptate.
Un pocait este un om care s-a masurat pe sine in cintarul dreptatii dumnezeiesti si si-a dat seama ca singurul lucru pe care-l merita este iadul. Perspectiva aceasta l-a ingrozit in asa masura, incit ori ce ii da Dumnezeu dupa aceea este privit ca har. Intr-adevar, ce se poate compara cu suferinta iadului? Orice alte lucruri prin care ingaduie Dumnezeu sa trecem nu sint decit fleacuri, floare la ureche, fata de ceea ce ar fi trebuit sa ni se intimple.
Dusmania inrobeste
Un foarte cunoscut psihiatru remarca faptul ca cei care dusmanesc ajung sa fie robii celor dusmaniti de ei:
„In momentul in care incep sa dusmanesc pe cineva, devin sclavul lui. Nu ma mai pot bucura de viata si de lucrul meu, din cauza lui. Persoana lui incepe sa-mi stapineasca si gindurile mele. Ma preocup de el pina la obsedare si nici noaptea in somn nu pot scapa de prezenta lui amenintatoare. Resentimentele mele imi nenorocesc sanatatea. Dusmania mea imi ruineaza buna dispozitie. S-ar putea sa fiu in vacanta, sa conduc o masina de lux pe aleile ruginite de toamna, in jurul unui lac de argint. Asta nu ajuta la nimic. Am aceeasi stare mizerabila ca si cind as conduce o caruta prin ploaie si noroi. Omul pe care-l urasc ma urmareste pretutindeni. Mincarea nu-mi prieste, familia ma enerveaza, prietenii ma deranjeaza, aerul imi lipseste si mi se intuneca ochii. Cautind o cale prin care sa ma razbun pe el, m-am nenorocit intre timp pe mine insumi”.
Solomon o spusese cu mult inainte: „Mai bine un prinz de verdeturi, si dragoste, decit un bou ingrasat, si ura” (Prov. 15:17).
Dusmania pagubeste
Cursurile de specializare din scolile de perfectionare a cadrelor de conducere cuprind o ilustratie celebra:
Ursul „grizli” din America este unul dintre cele mai puternice animale care traiesc pe acest continent. Doar bizonul si ursul de munte i se pot opune. Totusi, de multe ori ursul „grizli” este vazut impartindu-si prada cu un alt animal numit „sconc”. Este un animal micut pe care ursul l-ar putea ucide dintr-o singura lovitura.
De ce n-o face? Pentru ca ursul, si toata America de altfel, stie ca „sconcsul” detine un fel de arma secreta: o secretie pe care o improasca cind se simte in primejdie. Mirosul acestei secretii este insuportabil si persista saptamini de zile. Sigur ca ursul ar putea pocni „sconcsul”, dar … se merita?
Gindeste-te bine la ceea ce ramine dupa o „rafuiala” in care „ai avut dreptate”. S-a meritat?
Leapad-o!
Cine iubeste dusmania se dusmaneste pe sine!
Trateaz-o ca pe un pacat si scapa de ea repede. Nu vei avea decit de cistigat.
Daca minia este un pacat, atunci dusmania este o permanentizare a pacatului, o traire constienta in el si o impietrire a inimii fata de cercetarea Duhului lui Dumnezeu.
N-ai sa poti scapa de dusmanie fara ajutorul lui Dumnezeu. Du-te in camaruta ta si stai de vorba cu El.
1) Fii de acord cu Dumnezeu: dusmania este un pacat.
2) Aseaza-te sub suveranitatea lui Dumnezeu. Numai El este sfint si numai El are dreptul sa rasplateasca fiecaruia dupa cum merita. Lasa-L pe Dumnezeu sa-ti faca dreptate.
(Fratele Cenusa , pastor intr-o vreme la Hateg, obisnuia sa spuna celor ce veneau nervosi la dinsul: „Cu cine vrei sa te certi. Ai uitat ca eu nu exist? Eu sint … cenusa!)
3) Iarta din toata inima. Daca ne-am da seama ca Dumnezeu ne iarta exact in masura in care-i iertam si noi pe altii, am fi zabavnici la minie si grabnici la … iertare. Nu tine pe nimeni legat in lantul neiertarii. Nu uita ca celalalt capat de lant te tine inrobit pe tine! Elibereaza!
4) Cere iertare de la Dumnezeu si lasa singele Sau sfint sa te curateasca. Umileste-te in pocainta si nu vei avea timp sa mai vezi greselile altora.
5) Spune Domnului ca vrei sa-ti schimbe inima si sentimentele. Deschide-te pentru Duhul Sfint si urmeaza-I indemnurile.
6) Daca ai de reparat anumite relatii rupte prin dusmanie, fa-o. Recunoaste-ti primul greseala si vei fi uimit ce repede isi vor recunoaste si ceilalti greselile lor.
Este interesul tau si al meu sa ne ferim sa traim sub imperiul dusmaniilor. Dumnezeu ne-a dat o cale mult mai buna pentru rezolvarea problemelor: calea harului, calea iertarii, calea lucrarii Duhului Sfint in noi si prin noi la mintuirea altora.
Nu te lasa robit de oameni sau imprejurari, ci ridica-te la nivelul vietii unui cetatean al cerului. Dumnezeu te vrea biruitor si liber. Lasa soarta ta in mina Lui si … bucura-te de tot ce-ti trimite intelepciunea Lui in drumul vietii.
Pastor,
Vițonescu Gabriel