1 Decembrie – România între recunoștință și rugăciune

 „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul.” (Psalmul 33:12)

O zi de mulțumire, nu doar de paradă

1 Decembrie nu e doar o zi liberă, nici doar o paradă cu steaguri și discursuri.
Este o zi a aducerii aminte. O zi în care ar trebui să ridicăm ochii mai sus de tricolor, spre Cel care ne-a ținut țara în viață. România nu există prin noroc, ci prin har. Dumnezeu a scris istoria acestui neam prin oameni simpli, prin lacrimi, prin sânge și rugăciune. De la țăranul care a murit cu „Tatăl nostru” pe buze în tranșee, până la mama care a postit în taină pentru fiul ei plecat la război – Dumnezeu a țesut țara asta cu rugăciuni și jertfe.

Și totuși, când privim azi România, vedem o națiune care a uitat să se roage.
Am schimbat genunchii plecați pe covorul de rugăciune cu un scaun comod în fața televizorului. Am devenit „liberi”, dar fără direcție. Avem de toate, dar nu mai avem focul inimii pentru Dumnezeu.

România are nevoie de mai mult decât politicieni — are nevoie de pocăință

Nu vom vindeca țara prin alegeri, ci prin alegerea lui Hristos. Nu prin proteste, ci prin post. Nu prin ură, ci prin îngenunchere.

Scriptura spune clar:  „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și îi voi tămădui țara.” (2 Cronici 7:14)

Aceasta e promisiunea pentru orice națiune, dar și condiția.
România nu are nevoie doar de reforme, ci de renaștere spirituală.
De o biserică vie, nu doar de clădiri pline. De creștini care ard pentru Hristos, nu doar care se declară „ortodocși” sau „evanghelici”.  Țara aceasta a fost binecuvântată cu pământ, ape, frumusețe, dar blestemată de corupție, minciună și nepăsare. Și singurul antidot este o inimă curată înaintea lui Dumnezeu.

România se poate ridica doar dacă se pleacă

        Un neam nu se ridică în picioare până nu se pleacă pe genunchi. Când Israel s-a abătut, Dumnezeu n-a trimis mai mulți regi, ci mai mulți profeți. Când Ninive era aproape de judecată, Dumnezeu n-a trimis o armată, ci un om – Iona. Și Dumnezeu caută și azi oameni care să stea „în spărtură pentru țară” (Ezechiel 22:30).

     România nu va fi vindecată prin legi, ci prin lacrimi. Nu prin forță, ci prin credință. Nu prin mândrie națională, ci prin umilință spirituală.

    În timp ce lumea flutură steaguri, Dumnezeu ne cheamă să ridicăm mâinile.
Să nu mai privim la neajunsurile României, ci la chemarea ei: să fie o țară care Îl recunoaște pe Hristos ca Domn.

• Roagă-te pentru conducători – chiar dacă nu-i înțelegi.

• Roagă-te pentru copiii țării – ca Dumnezeu să le păzească mințile curate.

• Roagă-te pentru tinerii plecați – ca să nu uite credința.

• Roagă-te pentru biserici – ca focul Duhului Sfânt să se aprindă din nou.

Să facem din 1 Decembrie o zi de mijlocire națională, nu doar de festivități.
Căci, dacă România se va ruga, România va trăi. România nu e doar o bucată de pământ între munți și mări. Este darul lui Dumnezeu în mâinile noastre. Și cum ne purtăm cu acest dar, așa ne va purta și Dumnezeu pe noi. „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul.” (Psalmul 33:12)
Așa să ne ajute Dumnezeu!