Evr 11:24   ~Avem Harul să credem! Tu crezi?~

Credinţa este puterea şi lumina care ajută sufletul să dorească adevărul şi nu minciuna; să dorească împărăţia lui Dumnezeu şi nu împărăţia lumii; să dorească crucea şi nu slava veacului de acum.
„…Când s-a făcut mare, n-a vrut…”
Credinţa adevărată te creşte om mare în Hristos, pentru ca să ştii să deosebeşti lucrurile. Numai omul matur ştie ce trebuie să vrea şi ce nu trebuie să vrea.
Prin credinţă, Moise a ales calea suferinţei în locul rangului de prinţ al Egiptului.
Credinţa alege lucrurile care duc spre Cer, nu spre pământ. Nu ajungem la o anumită stare duhovnicească, după voia lui Dumnezeu, pentru că nu vrem, cu adevărat, să ne lăsăm de toate legăturile străine de Dumnezeu. Şi nu vrem, pentru că nu credem cum trebuie.
„Prin credinţă Moise, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon”.
Harul credinţei l-a smuls pe Moise din braţele slavei lumii şi l-a mutat în braţele lui Dumnezeu.
Harul credinţei smulge şi astăzi pe orice suflet din căile păcatului, ale rătăcirii şi ale slavei deşarte, şi-l mută în împărăţia sfinţeniei, adevărului şi a luminii negrăite.
Harul credinţei dă adevăratul echilibru şi adevărata direcţie vieţii.
Moise, prin credinţă, n-a vrut să fie mare pe pământ. Credinţa schimbă din temelie viaţa omului, dându-i alte gusturi, alte plăceri şi altă înţelegere a lucrurilor. Din fire, omului îi place să fie mare, să fie lăudat, să fie văzut de toţi. Şi toţi care umblă după lucrurile acestea, încă n-au ajuns la credinţa adevărată, pentru că acea credinţă dată de Dumnezeu, face sufletul smerit, iubitor şi ascultător numai de Dumnezeu, dezlipindu-l de tot ce-i trecător. Frumos spune Luther: „Credinţa face pe om un aluat cu Dumnezeu”.
Moise, prin credinţă, s-a dezlipit de tronul pământesc – pentru că el, fiind fiul fiicei lui Faraon, putea să ajungă împărat – şi s-a alipit de tronul ceresc, tronul lui Dumnezeu.
Numai când te dezlipeşti cu adevărat de cele pământeşti, când inima nu-ţi mai este robită de nimic din lumea aceasta, poţi deveni una cu Dumnezeu şi El te pune cu încredere în slujba Lui.
Pentru a fi destoinic în lucrarea lui Dumnezeu, se cer trei condiţii: să fii întors la Dumnezeu, să-ţi fie încercată credinţa, şi să ai chemare pentru lucrare. Moise îndeplinise toate cele trei condiţii. El se întorsese la Dumnezeu cu adevărat, primise credinţa şi simţise chemarea lui Dumnezeu. Încercarea credinţei sale a durat 40 de ani în pustia Sinai. La început, plecase cu o credinţă neîncercată în lucrarea lui Dumnezeu de eliberare a poporului Israel din robia Egiptului. Voia prin înţelepciunea şi puterea lui firească să elibereze poporul, dar în felul acesta a săvârşit o crimă şi poporul nu-l dorea conducător (vezi Exod 2:11 – 14).
Ori de câte ori pornim în lucrarea lui Dumnezeu mânaţi de înţelepciunea şi puterea noastră firească şi nu ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt, prin credinţă, săvârşim mari păcate şi împiedicăm lucrarea lui Dumnezeu.
Minunate sunt lecţiile lui Dumnezeu! Chiar atunci când noi nu vrem de la început să ne supunem în totul Voii Sale, împotrivindu-ne crucii pe care trebuie să fie răstignită firea veche, El nu ne lasă, ci ne duce în pustie şi acolo ne pregăteşte pentru lucrarea Sa.
Moise a vrut să fie lucrător împreună cu Dumnezeu şi Dumnezeu S-a uitat la această voinţă a lui, voinţă izvorâtă din credinţă; de aceea l-a dus în şcoala Sa.
Să fim siguri că nici pe noi nu ne va lăsa Dumnezeu în lucrarea Lui, fără să ne încerce credinţa, pentru că numai credinţa încercată este potrivită pentru lucrarea cea sfântă şi numai aşa este credinţa încercată, când ajungem să recunoaştem că noi nu suntem nimic, când ajungem să recunoaştem că în mâna Domnului Isus este toată puterea.

În Harul Sãu, pastor,

 Vitonescu Gabriel