Întrebările sunt o posibilitate de a ajunge la cunoaşterea adevărului. Cine întreabă sincer, de dragul adevărului cu gând să-l urmeze, ajunge la lumina şi la odihna adevărului. Ce este omul? Iată o întrebare grea care cere gândire adâncă, pentru a se răspunde bine la ea. Din cele mai vechi timpuri, până în zilele noastre, s-au dat diferite răspunsuri la această întrebare, după starea şi locul de unde au privit cercetătorii spre om. S-au dat multe interpretări, dar nici un răspuns satisfăcător. Asta l-a făcut pe filozoful Platon să spună: „E mai uşor a vorbi despre zei decât despre oameni”. Iar Goethe, uimit de măreţia şi desăvârşirea fiinţei omeneşti scria: „Adevăratul studiu al omenirii este omul”. În adevăr, omul este o taină.

Cei de demult spuneau: „Omul este o lume în mic” (filozoful Democrit). „Omul este măsura tuturor lucrurilor” (Filozoful Protagoras). Platon spunea „Omul este animalul cel mai blând şi cel mai divin, dacă a fost îmblânzit printr-o educaţie dreaptă; dacă el nu a fost îmblânzit prin niciuna, sau a avut una falsă, atunci este cel mai sălbatic animal din toate câte le produce pământul.” Alt filozof grec, Epictet, se întreba: „Ce este omul? Un biet suflet care târâie după el un cadavru”. Poetul persan Omar Khayyam (sec. 12) scria „Dacă universul este un inel gigantic, omul este – sigur – piatra lui de preţ”.

Iată ce frumos scria Shakespeare despre om: „Omul este capodopera creaţiunii, podoaba lumii, pildă a vietăţilor”. Şi poetul român Octavian Goga scria frumos despre om: „Nimic nu e mai presus de om! Dimpotrivă, omul e mai presus de orice, mai presus chiar de întregul univers… Omul e centrul universului”. Alţi gânditori văd omul numai prin latura materiei. Filozoful francez Diderot spunea: „Omul este animalul care gândeşte”. La fel gândea şi Franklin când spunea: „Omul este un animal care confecţionează unelte”.

Toate aceste definiţii şi multe altele, care nu sunt arătate aici, spun ceva despre om, dar nu totul. Însă nu ceea ce spune omul despre om are însemnătate, ci ceea ce spune Dumnezeu, Făcătorul omului, aceea are valoare veşnică. Nimeni nu cunoaşte mai bine omul, decât Acela care l-a făcut Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră, el să stăpânească…” (Facerea 1:26). Deci omul este făptura după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Este un mic creator, un stăpân; este valoarea cea mai mare de pe pământ şi făptura cea mai însemnată dintre toate făpturile universului. Adevărat spunea Goethe: „Cu cât simţi mai mult că eşti om, cu atât eşti mai asemănător cu Dumnezeu”. Dar din starea aceasta înaltă, păcatul l-a coborât pe om în cea mai adâncă şi mai întunecoasă temniţă. Cu toate acestea, el nu şi-a pierdut valoarea. Este banul pierdut în întuneric şi în praf, dar valoare tot are. Femeia şi-a aprins făclia şi a pornit în căutarea lui. Numai ceea ce are valoare este căutat. Un filozof din vechime spunea că: „Omul este un Dumnezeu în exil”. Păcatul l-a exilat pe om în împărăţia întunericului.

Dumnezeu însă, în marea Sa îndurare, S-a coborât să caute această mare valoare în ţara păcatului şi a plătit preţul cel mai scump pentru răscumpărarea ei. Domnul Isus, prin jertfa pe care a adus-o pe crucea de pe Golgota, prin moartea Sa, a plătit preţul prin care noi oamenii să fim răscumpăraţi. După preţul pe care-l plăteşti e şi valoarea lucrului pe care-l cumperi. Omul are valoare înaintea lui Dumnezeu; dovada e preţul pe care El l-a plătit pentru răscumpărarea lui.

„Ce este omul, ca să-ti aduci aminte de el….”

Omul este o părticică din Dumnezeu. Prin căderea lui în păcat, Dumnezeu i-a simţit lipsa şi de aceea a făcut totul, pentru readucerea lui la starea de la început, adică după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Prin întrupare, Domnul Isus ne-a arătat cum trebuie să fie omul după voia lui Dumnezeu. El a îmbrăcat firea noastră omenească, nu numai pentru a plăti preţul de răscumpărare, ci şi ca să fie un model desăvârşit al omului nou. El este al doilea Adam. Domnul Isus lucrează la mântuirea omului, şi, printr-o nouă naştere, naşterea din Duhul Sfânt, omul este din nou înălţat la starea dorită de Dumnezeu.

Fie binecuvântat milostivul Dumnezeu şi Domnul Isus, Fiul Său, pentru marea dragoste pe care ne-a arătat-o, prin faptul că ne-a ridicat din căderea noastră, ca să ne aşeze pe scaunul de domnie, alături de El! Amin!