Duhul spune lămurit tot adevărul, pentru toate vremurile, pentru toate stările şi pentru toate nevoile, numai omul să ia aminte la ceea ce spune Duhul.
Toate încurcăturile şi rătăcirile, toate înfrângerile şi pierderile duhovniceşti în viaţa credinciosului, vin de aici: nu ia seama la ceea ce spune Duhul.
Duhul adevărului ne vorbeşte lămurit tot timpul, prin toate lucrurile, despre toate problemele care ne frământă. Să fim atenţi, să avem mereu deschisă inima şi mintea, pentru a putea înţelege vorbirea Duhului.
„Duhul spune lămurit că, în vremile de pe urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.”
E vorba de credinţă, nu de crezuri, nici de forme.
Credinţa este una singură, care nu se moşteneşte, ci este dată de Dumnezeu celor care o caută, adică sfinţilor (luda 3). Această credinţă nu duce decât într-o singură direcţie: HRISTOS. Nu urmăreşte nici un scop pământesc, ci numai pe HRISTOS. Nu leagă inima de nici o religie sau altă organizaţie pământească, decât de HRISTOS.
Orice învăţătură care nu îndreaptă sufletul numai spre Hristos şi felul Lui de a fi, nu este calea credinţei, ci este un crez oarecare.
Sf. Ioan Gură de Aur zice: „Cei care s-au lepădat de credinţă, nicăieri nu pot sta cu putere, ci purtându-se în dreapta şi în stânga, la urmă ajung la gura prăpastiei în care se prăbuşesc.”
Când este vorba de credinţă, în lume sunt numai trei căi: credinţa dreaptă, dată de Dumnezeu sfinţilor Săi (luda 3), credinţa falsă şi necredinţa.
Pe una din cele trei căi merge orice om. A patra cale nu
există.
Fiecare cale, din cele arătate mai sus, se naşte dintr-o învăţătură.
Credinţa dreaptă se naşte din Cuvântul scris al lui Dumnezeu (Rom. 10:17). Ea se mai numeşte credinţa adevărului (2 Tes. 2:13), credinţă de acelaşi preţ cu a apostolilor (2 Petru 1:1), pentru că se hrăneşte cu învăţătura scrisă a apostolilor (F. Ap. 2:42; Rom. 16:17; luda 17), credinţa aleşilor lui Dumnezeu (Tit 1:1), pentru că ea este un har (Filip. 1:29), pe care Dumnezeu îl dă celor care îl aleg pe El, aşa cum a ales Măria pe Domnul Isus Hristos (Luca 10:42). Cine alege pe Dumnezeu în viaţa de acum, fără să-l pună vreo condiţie, este ales de Dumnezeu. Se mai numeşte credinţa dintâi (1 Tim. 5:12), adică de la începutul Bisericii lui Hristos, credinţa Evangheliei (Filip. 1:27), pentru că nu primeşte în sine nimic străin de Evanghelie (învăţătura Domnul Isus Hristos, dată sfinţilor Săi apostoli). Se mai numeşte credinţa în Domnul Isus (Ioan 14:1; F. Ap. 20:21; 26:18; Efes. 1:15; Filim. 5). Apoi: Credinţa lui Isus (Apoc. 14:12), Credinţa în Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului (Marc. 11:12; Ioan 14:1; 1 Tes. 1:8; Evrei 6:1). Credinţa care lucrează prin dragoste (Gal. 5:6).
Credinţa dreaptă duce pe om la naşterea din nou, îl face o făptură nouă în Hristos, îi dă chipul şi felul Său (vezi 2 Cor. 5:16 – 17:1 Ioan 2:6), şi-l zideşte ca mădular în Trupul lui Hristos. Despre această credinţă zicea şi sf. ap. Pavel: „Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu.” (Efes:4:4 – 5).
Credinţa falsă se naşte dintr-o învăţătură amestecată: adevăr cu minciună (învăţături omeneşti, tradiţie, datini etc.). Această credinţă nu schimbă omul, ci-l lasă în starea în care a fost: rob păcatului şi al lucrurilor de jos.
Necredinţa se naşte din învăţătura că nu există Dumnezeu, că Isus Hristos a fost un om ca toţi oamenii (sau n-a existat), că Scriptura este o carte de poveşti, că nu există cer şi răsplată cerească, nu există judecată şi pedeapsă dumnezeiască: aici pe pământ este totul.
Atât credinţa falsă cât şi necredinţa fac din om o fiinţă vicleană, egoistă, mândră şi fără conştiinţă.
Omul cu credinţă falsă sau cu necredinţă în inima lui, devine hoţ, exploatator, necinstit, urâtor de semeni, leneş, rob al tuturor păcatelor etc, etc. pentru că nu se mai teme de o putere supranaturală (Dumnezeu) care-l vede. Sfârşitul lui este moartea fără nădejde şi pedeapsa veşnică.
Cine nu are (nu vrea să aibă) credinţa dreaptă, se alipeşte de duhuri înşelătoare, de învăţăturile dracilor, adică un amestec de adevăr cu minciună, aşa cum s-a arătat mai sus, care răpesc orice echilibru, orice lumină adevărată, făcând din el un vrăşmaş al lui Dumnezeu şi al adevărului Său.
„Cei răi n-au pace – zice Domnul.” (Isaia 48:22).
„Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.”
Dragul meu, tu ai credinţa dreaptă, dată de Dumnezeu? Eşti tu un om nou, după chipul Său?
în vremurile de pe urmă, diavolul, caută să abată pe oameni de la credinţă, de la Hristos, punându-le în faţă fel de fel de lucruri religioase, mai biblice sau mai puţin biblice, fixându-le porunci şi legi, ca să-i ocupe cu acestea şi să uite de Hristos.
A te ocupa de legi şi porunci, înseamnă a privi mereu la tine, la neputinţa de a le împlini, luâdu-ţi ochii de la singura ţintă la care trebuie să priveşti necurmat: HRISTOS.
Învăţăturile dracilor sunt toate învăţăturile care-ţi iau ochii de la Hristos şi ţi-i îndreaptă spre alte lucruri, chiar religioase.
Duhul Sfânt ne învaţă lămurit în privinţa aceasta, numai să fim atenţi.
Cine nu vine la Domnul Isus, pe calea credinţei născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, se alipeşte de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.
Sunt multe duhuri înşelătoare. Unul din ele este duhul de partidă. Cine are duhul lui Hristos (Rom. 8:9), este izbăvit de duhul de partidă şi de alte duhuri înşelătoare. Toate duhurile înşelătoare dezbină pe om de Dumnezeu, de unitatea Trupului lui Hristos. Acelaşi lucru îl fac şi învăţăturile dracilor.
Tot ce nu duce la unitatea cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, este duh înşelător, este învăţătură drăcească, pentru că numai diavolul dezbină. Domnul Isus, prin jertfa Lui, face lucrare de strângere într-o unitate desăvârşită: „un singur trup” (Ioan 11:52). Diavolul face lucrare de împrăştiere.
Ca să auzi ce spune Duhul Sfânt, trebuie să fii viu. Un mort nu poate auzi glasul Duhului Sfânt, ci, mai întâi trebuie să audă glasul Domnului Isus, să-L asculte, ca să învieze (Ioan 5:25). Apoi, cei înviaţi pot auzi glasul Duhului Adevărului – Duhul Sfânt – ca să-i călăuzească în tot adevărul. Lumea, moartă în păcat, nu poate primi Duhul Adevărului (Ioan 14:17; 16:13.)
Oamenii născuţi din nou (înviaţi din moartea păcatului) au Duhul Sfânt, de aceea îi pot auzi glasul şi-L înţeleg. Ei înţeleg bine şi binele şi răul; şi adevărul şi rătăcirea (erezia); şi sfinţenia şi fărădelegea.
Credinţa cea de la Dumnezeu, este una şi ea nu se schimbă după împrejurări, pentru că este întreagă, aşa cum este adevărul
(Efes:4:5). Această credinţă adună pe cei care o au într-un singur trup.