Facem ceva pentru împărăției ?

Iona 3:1-10 „Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona”. Iată că Dumnezeu nu l-a abandonat pe Iona. Aceasta înseamnă har, dragi prieteni. De fapt, elementul concludent al harului în această întâmplare este tocmai peştele. image1

Îmi aduc aminte că am predicat odată din cartea Iona în cadrul unei conferinţe. Într-una din pauze a venit o profesoară care mi-a pus o întrebare foarte interesantă: „să presupunem, a spus ea, că după ce Iona a ieşit afară din peşte, s-ar fin întors la Iafo şi şi-ar fi luat un alt bilet tot pentru Tars. Ce s-ar fi întâmplat atunci?”. Trebuie să recunosc că niciodată până atunci nu mi s-a mai pus acea întrebare dar i-am răspuns – şi cred în continuare acest lucru – că l-ar fi aşteptat un al doilea peşte. Aceasta pentru că Dumnezeu a hotărât să-i arate lui Iona îndurare, har. El trebuia să înveţe ce înseamnă harul – că Dumnezeu nu ne face după cum merităm. Lecţia aceasta trebuia să-l ajute în predica pe care trebuia să o ţină ninivenilor. Să vedem ce a învăţat Iona. Acum, cred că există aici o puternică asemănare cu istoria fiului risipitor. Să presupunem ca doar la o zi de la întoarcerea acasă, fiul risipitor i-ar fi spus din nou tatălui său: „Tată, vreau din nou să plec”. Credeţi că tatăl i-ar fi dat drumul? Eu cred că da. Interesant este că băiatul nu s-a mai dus într-o ţară îndepărtată. De ce? Pentru că era fiu al tatălui şi nu mai dorea să ajungă, încă o dată, în coteţul porcilor. Copiii lui Dumnezeu mai păcătuiesc dar în mod cert nu vor trăi în păcat. Porcii trăiesc în coteţe iar fiii trăiesc în casa tatălui lor. „Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona”. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care ne acordă a doua şansă – nu este minunat! Totdeauna Dumnezeu ne va acorda şi o a doua şansă şi chiar şi o a treia dacă este nevoie. Ştiu că mie mi-a acordat vreo duzină de şanse! El este îndelung răbdător şi doreşte ca nici unul să nu piară. Dacă eşti copilul Lui, El te va ţine – poţi fi sigur de aceasta. Dumnezeu îl cheamă pe Iona a doua oară.

Nu cred că marile corporaţii din zilele noastre i-ar da unui om o a doua şansă. Acum, trebuie să mai precizez un lucru aici. Iona nu s-a bucurat de tratament preferenţial din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a procedat într-o manieră neobişnuită în cazul lui Iona. Nu a făcut o excepţie. Amintiţi-vă de istoria lui Iacov din cartea Genezei. Iacov a dezamăgit de mai multe ori ajungând în dizgraţia Domnului şi un motiv de ruşine pentru El. Totuşi, Dumnezeu nu l-a părăsit. Iacov a fost un trişor. Era inteligent şi a încercat să trăiască bazându-se pe abilităţile sale chiar atunci când s-a dus să locuiască la unchiul său Laban. Laban a fost însă mai şiret decât Iacov. În cele din urmă Iacov a trebuit să fugă de acolo. Se certase atât cu socrul său cât şi cu fratele său Esau din cauza felului în care s-a comportat. Nu a putut continua în acest fel pentru că era un om al lui Dumnezeu. Iacov chiar dorea să-L servească pe Dumnezeu dar cât de puţin a reuşit! În ceea ce mă priveşte, eu m-aş fi descotorosit de Iacov şi aş fi apelat la altcineva. Dar Dumnezeu nu a făcut aşa. La Peniel, Dumnezeu s-a luptat cu el o noapte întreagă. Uneori se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu. Dar nu aşa au stat lucrurile, dragul meu. Cu socrul pe urme şi cu fratele aflat undeva în calea sa, Iacov nu mai dorea o altă confruntare. Avea deja suficiente probleme şi nu dorea să se mai implice într-una. Dumnezeu este cel care l-a provocat. Când Iacov a văzut că pierde, s-a agăţat şi a cerut o binecuvântare. Din acea zi, Iacov a devenit altul. A fost transformat, fapt pe care îl observăm atunci când ajunge în Egipt, când îşi întâlneşte nepoţii, fiii lui Iosif. Eu nu sunt bunic dar ştiu că bunicii sunt tentaţi să se mândrească un pic; ţi-ar plăcea ca nepoţii să gândească bine despre tine. Dar bătrânul Iacov nu le-a spus nepoţilor cât de inteligent era, cum a reuşit să-l domine pe Esau sau pe socrul său, Laban. Iată ce le-a spus el: „Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia!” (Geneza 48:16) Ce schimbare de atitudine! Ce smerit este Iacov acum. Acum el se odihnea în Dumnezeu şi era o cu totul altă persoană. Apoi mai este şi povestea lui David. Chiar şi azi sunt mulţi cei cărora le place să-l critice pe David.

Un om în vârstă şi foarte răutăcios a venit la mine şi mi-a spus: „De ce a spus Dumnezeu că David era un om după inima Lui?”. L-am întrebat: „Vreţi să spuneţi că Dumnezeu a spus aceste lucruri despre David din cauză că el a comis adulter şi crimă? Aceasta vreţi să insinuaţi?”. „Cam aşa reiese dacă privim la viaţa lui”, mi-a răspuns bătrânul. Acest om nu citise întreaga înregistrare biblică. David a comis un păcat cumplit dar Dumnezeu l-a pedepsit pentru aceasta. În cele din urmă, inima i s-a frânt din cauza uciderii fiului său Absalom. Acesta era băiatul pe care spera să-l vadă rege însă Absalom a ales să-l trădeze. A condus chiar o răzmeriţă împotriva lui David şi a fost omorât. Cât a mai plâns David! El a strigat: „Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii, şi a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”(2 Samuel 18:33) David se temea ca nu cumva fiul său să nu-L fi cunoscut pe Domnul şi din acest motiv tot restul vieţii sale inima i-a fost frântă. Dumnezeu l-a pedepsit pe David din cauza păcatelor sale dar l-a şi uitat atunci când David a venit la El şi I-a spus: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Psalmul 51:12) Am continuat să îi răspund bătrânului care venise la mine: „Ar trebui să fii foarte bucuros pentru că Dumnezeu a spus despre David că este un om după inima Lui din cauza relaţiei pe care o aveau. Dacă Dumnezeu a putut mântui un om ca David, s-ar putea să te mântuiască şi pe tine şi s-ar putea să mă mântuiască şi pe mine. Ar trebui să fii mulţumitor pentru că are o inimă aşa de bună. El i-a dat lui David o a doua şansă şi îţi va da şi ţie o a doua şi chiar o a treia”. Simon Petru s-a împiedicat şi el şi a căzut murdărindu-se. El s-a lepădat de Hristos şi, când a privit prin curtea de judecată, ochii săi i-au întâlnit pe ai Domnului. Domnul nu îl privea cu mânie ci cu milă şi compasiune. Petru s-a dus şi a plâns. Apoi Domnul a înviat şi i-a apărut lui Simon Petru în particular pentru a pune lucrurile în ordine.

Dragul meu, dacă eşti un copil al Domnului şi păcătuieşti, poţi veni înaintea Lui, cât se poate se serios şi de sincer. Poţi să-I spui Lui ce nu ai curajul şi puterea să spui nimănui altcuiva. El te va accepta şi te va ierta pentru că este un Dumnezeu care acordă o a doua şansă. Mai este o persoană care a păcătuit – Marcu. La început el nu era cine ştie ce misionar. Era, de fapt, un laş; a făcut stânga împrejur şi s-a dus acasă. Bunul şi bătrânul Barnaba a vrut să să-l ierte şi să-l ia cu el în cea de-a doua călătorie misionară dar Pavel a spus: „eu nu l-aş mai lua cu mine. Am terminat cu el. Oricine face stânga împrejur şi fuge înapoi la mama aşa cum a făcut băiatul acesta, nu mai pleacă împreună cu mine”. Mai târziu Pavel a trebuit să se răzgândească pentru că Dumnezeu l-a acceptat pe Marcu. Astfel că atunci când Pavel îi scrie lui Timotei a doua scrisoare el spune: „Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:11) Marcu a făcut treabă bună. Nu vă bucuraţi când vedeţi că Dumnezeu acordă şi o a doua şansă? Ultimul exemplu pe care o să vi-l prezint nu este din Biblie ci este unul de dată recentă. Nu de mult timp m-am întâlnit cu o persoană, care mi-a spus: Dumnezeu a avut răbdare multă cu mine şi mi-a acordat o a doua şansă. Au am crescut în biserică, ca să spun aşa! Dar odată crescut i-am întors spatele lui Dumnezeu şi în ciuda faptului că ştiam ce aşteaptă de la mine am făcut tocmai opusul. El nu s-a săturat însă de mine ci m-a aşteptat. A fost nevoie de 16 de ani ca să mă întorc acasă! Dar El m-a primit! Îmi pare rău acum că am pierdut atât de mult timp! Dragul meu prieten, nu pierde timpul! Dumnezeu are răbdare! El te aşteaptă! De asta pot să te asigur! Nu pot însă să te sigur că şi în cazul tău va aştepta 50 de ani. Aşa că nu pierde ocazia ci pune-ţi chiar acum viaţa în mâinile Lui.

Aşadar, Istoria lui Iona este un exemplu al modului în care Dumnezeu îi tratează pe copiii Lui atunci când aceştia păcătuiesc dar se întorc la El. Fiul risipitor s-a întors acasă. Când a păşit în casa sa nu a fost bătut ci în cinstea lui s-a organizat o sărbătoare. Nu a fost luat peste picior; a fost sărutat şi îmbrăţişat. În loc să fie respins şi certat, tatăl său l-a primit cu braţele deschise. Cât de minunat este acest lucru! Vom vedea acum cum îşi manifestă Dumnezeu harul faţă de o cetate păcătoasă. Aceasta este înregistrarea celei mai mari treziri spirituale din întreaga istorie a lumii; prin trezire spirituală înţelegem întoarcerea oamenilor cu pocăinţă şi credinţă la Dumnezeu. Faţă de ceea ce s-a petrecut la Ninive, ziua pogorârii Duhului Sfânt păleşte. Câteva mii s-au întors de Cincizecime la Dumnezeu dar în cetatea Ninive au fost câteva sute de mii care s-au încrezut în Dumnezeu. Niciodată nu s-a mai petrecut ceva asemănător – o cetate întreagă s-a întors la Dumnezeu! Nimeni nu a mai asistat la un asemenea eveniment petrecându-se. Apostolul Pavel nu a stat niciodată într-o cetate până când toţi oamenii s-au convertit înţelegând evanghelia; el predica Vestea Bună după care pleca în altă parte. Nimeni din ziua aceea şi până în prezent nu a mai asistat la o mişcare a Duhului Sfânt de aşa de mari proporţii ca în Ninive. Este interesant să observăm că toate acestea s-au petrecut la Ninive înainte ca pe faţa pământului să apară Biserica iar cea mai mare trezire spirituală care se va petrece vreodată va avea loc după ridicarea la cer a Bisericii. Vedeţi, în mod clar Dumnezeu demonstrează că nu este dependent de Biserică. Dacă vă gândiţi că biserica în care sunteţi membru este singura la care s-a gândit Dumnezeu, vă înşelaţi amarnic. Dumnezeu are ceva în minte mai măreţ chiar decât biserica. Biserica este Mireasa lui Hristos şi cred că va ocupa cel mai apropiat loc de Fiul lui Dumnezeu în întreaga veşnicie. Dar Dumnezeu are un scop mai mare la care s-a gândit înainte ca Biserica să apară pe pământ, chiar înainte de crearea omului. Să nu vă închipuiţi că Dumnezeu stătea degeaba în aşteptarea apariţiei omului pe pământ!

În zilele noastre scopul lui Dumnezeu este acela de a chema la Sine oameni din fiecare seminţie, limbă sau naţiune. Credem că ne apropiem de sfârşitul vremurilor şi că Dumnezeu doreşte ca Scriptura să fie răspândită în aşa fel încât oricine să o poată auzi. Cea mai mare dintre toate trezirile spirituale ţine încă de viitor iar istoria petrecută la Ninive este umbra celor ce se vor petrece atunci.

Pastor,

Gabriel Vițonescu