De mângâiere are omul nevoie mereu. Şerpii înfocaţi ai încercărilor şi durerilor de tot felul se ascund şi muşcă picioarele călătorilor prin pustia lumii. De n-ar fi „şarpele de aramă” al mângâierilor şi al vindecării, nici un călător n-ar mai ajunge în Canaan. Duhul deznădejdii care robeşte lumea, apăsând-o greu, ar zdrobi şi pe fiii credinţei, de n-ar fi Duhul Sfânt Mângâietorul, care-i întăreşte clipă de clipă. Dumnezeul veacului acestuia, tatăl minciunii, care întunecă sufletele şi le străpunge cu săgeţile lui, ar nimici şi pe copiii adevărului, dacă n-ar fi de partea lor Dumnezeul mângâierii (2 Cor. 1:3) şi Cuvântul Lui – Scripturile care dau mângâiere (Romani 15:4).
Câtă dreptate avea psalmistul când zicea: „Când gânduri negre se frământă cu grămada înlăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul” (Psalm 94:19). Sf. ap. Pavel le scrie fraţilor din Tesalonic despre venirea Domnului şi despre răpirea credincioşilor în slavă, această fericită nădejde a celor care au ieşit din tabăra lumii şi au luat crucea. în adevăr, nimic nu mângâie mai mult pe credincioşi ca rugăciunea şi făgăduinţele lui Dumnezeu, care se află scrise pe paginile Sfintei Scripturi: „Ca prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să aveţi nădejde” (Rom. 15:4). Ferice de sufletul care caută mângâierea în Sfânta Carte a lui Dumnezeu!
„Mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.”
Tâlcuind aceste cuvinte, un credincios scria: „în adevăr aceste cuvinte cuprind o mare mângâiere. Când am vizitat pe câte un bolnav credincios, am încercat să văd cu ce poate fi mai bine mângâiat şi am observat că nu există mângâiere mai potrivită pentru el decât „răpirea”. „Ce faci, frate?” „Greu!” „Ce faci, soră?” „Oh, trebuie să merg la operaţie. Nu ştiu dacă mă voi face bine sau nu, dar durerile merg crescând.” Soră, frate, de ce-ţi faci astfel de gânduri? La noapte poate să vină Domnul Isus şi ţi-ai făcut griji degeaba. Dacă vine, vom pleca cu toţii şi-L vom întâmpina în văzduh şi vom fi totdeauna cu El. De ce să te mai gândeşti la operaţie, la dureri, la pericole? Gândeşte-te că poate să vină Domnul Isus şi vom scăpa de greutăţi. Lucrul acesta este o mare mângâiere în sufletul celui credincios. Ce ne-a spus aici Dumnezeu poate avea loc într-o clipă, iar noi ne tot facem planuri pentru viitor şi ne lăsăm stăpâniţi de fel de fel de temeri”.
Nădejdea răpirii este numită în Sfânta Carte „fericita noastră nădejde” sau nădejdea care ne face fericiţi. Ce va fi atunci când vom fi atraşi ca de un magnet în văzduh? Legea gravitaţiei nu va mai avea putere asupra noastră, căci vom avea alte trupuri, necunoscute de mintea omului. Toţi răscumpăraţii Domnului se vor vedea atunci şi nu vor mai avea nevoie de cine ştie ce lămuriri ca să se recunoască şi să se unească în a slăvi pe Dumnezeu. Milioane de fiinţe răscumpărate şi fericite vor lăuda pe Domnul cum nu putem să-L lăudăm aici pe pământ.
Să ne mângâiem unii pe alţii cu Cuvântul Domnului şi să ne pregătim zilnic pentru marele eveniment al răpirii!
Mulţi dintre cei care citesc Biblia şi care ştiu despre vremea sfârşitului veacului se opresc mai mult la cele ce se vor întâmpla cu ocazia venirii Domnului Isus. Se opresc mai mult asupra lui Antihrist, asupra fiarei, asupra fenomenelor naturii (semne în soare şi în lună), uitând că nu aceasta este partea principală, ci Persoana Domnului Isus care vine. Foarte lămurit spunea fr. Ioan Marini asupra acestui lucru: „Să nu uităm că Domnul Isus va veni în curând să adune în jurul Său pe toţi răscumpăraţii Lui. Cine aşteaptă împrejurările şi faptele mai mult decât pe El însuşi pierde frăgezimea şi tăria duhovnicească, izvorâte din păstrarea unei astfel de nădejdi cereşti. Într-adevăr, vrăjmaşul a izbutit într-o mare măsură să facă din făgăduinţa venirii lui Hristos o ameninţare înfricoşătoare. Dar, după cum se vede din Ioan 14, ea e cea mai mare mângâiere dată de Marele Doctor inimilor tulburate ale ucenicilor Săi întristaţi. Şi când, mulţi ani după aceea, apostolul insuflat de Duhul Sfânt scrie cea dintâi epistolă a sa fraţilor de curând întorşi la Dumnezeu din Tesalonic, prigoniţi şi lipsiţi, după ce le vorbeşte de venirea Domnului, adaugă şi aceste puţine cuvinte, însă mult grăitoare: „Mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte”.
Binecuvântat să fie scumpul nostru Mântuitor, care ne-a făcut astfel de făgăduinţe dătătoare de nădejde şi de putere, anume că El, în persoană, va veni ca să aducă izbăvirea celor ce-L aşteaptă. El, în persoană, ne va ridica la Sine şi astfel vom fi împreună în vecii vecilor.