Fapt 1:8

Omul nu are nimic în el însuşi, pentru a putea fi folositor lucrării lui Dumnezeu pe pământ, ci totul primeşte de la El, prin Duhul Sfânt: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi…”

Să ne deschidem spre Dumnezeu, prin credinţă şi prin rugăciune şi El ne va umplea cu ceea ce trebuie, în vederea lucrării lui.

Cunoscutul evanghelist Moody spunea: „Când Dumnezeu vrea să mute un munte, El găseşte şi puterea de a face aceasta. Un strop din puterea lui Dumnezeu este mai puternic decât întreaga lume”.

Ucenicilor, Domnul Isus le face cunoscută nu data restabilirii împărăţiei lui Israel, ci slujba pe care sunt ei chemaţi s-o împlinească.

„…voi veţi primi o putere…”

Prin aceasta Domnul arată ucenicilor că lucrarea la care sunt chemaţi nu este a lor, ci a lui, iar ei sunt doar unelte de care se va folosi Duhul Sfânt. Înţelegând greşit aceste cuvinte, unii, din zilele noastre, cred că atunci când se primeşte Duhul Sfânt, El trebuie să Se manifeste puternic prin nişte senzaţii deosebite, anormale; nişte manifestări cam ca acelea ale proorocilor lui Baal (vezi 1 Regi:26-29).

Scopul acestei puteri este arătat foarte precis:

„Voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori…” această putere va fi de ajuns pentru îndeplinirea acestei lucrări.

Rostul cărţii Faptele apostolilor este să facă din toţi credincioşii (oamenii născuţi din nou) martori despre Domnul Isus Hristos. Nu cunoscători de vremi şi soroace, nu teologi şi predicatori talentaţi, nu scriitori şi artişti renumiţi, ci martori ai lui Hristos.

Sfinţii apostoli – martorii direcţi ai Domnului Isus Hristos – au predat mai departe ştafeta mărturiei la alţi ucenici, iar aceştia la alţii, cuprinzând cercuri de oameni din ce în ce mai mari şi aşa a ajuns până la noi.

„Cărţile canonice” (scrierile care alcătuiesc Noul Testament) – spune Origen (De principiis 1, 4, 1) – nu sunt un produs al spiritului omenesc, ci o operă a Duhului Sfânt”. Iar Duhul Sfânt S-a folosit de apostoli, care au scris cuvintele şi lucrările Domnului Isus, trimiţându-le peste toată faţa pământului şi peste toate veacurile, până la venirea lui.

Ca să fii martor nu se cere să ai şcoală multă. Un martor în faţa instanţei, nu este primit după câte clase are, ci este întrebat despre ceea ce a văzut el. Deci, martor poate fi numai omul care a văzut ceva, a auzit ceva cu urechile lui, sau a păţit ceva.

Cei mai mulţi din cei ce poartă numele de creştini, nu sunt martori ai lui Hristos, fiindcă ei nu cunosc, n-au primit şi n-au trăit mântuirea care este în Hristos.

Citind aceste rânduri, să ne punem întrebarea: am trăit noi toţi ceea ce se numeşte izbăvirea din robia păcatului, din robia eului nostru, a firii stricate din noi? Purtăm în noi dovada pe care o dă Duhul Sfânt că suntem mădulare în Trupul lui Hristos şi că pe pământ este numai un singur Trup?

Iată cea mai înaltă stare la care poate să ajungă un om pe pământ:

Copil al lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, mădular în Trupul lui Hristos! această stare umple inima de pace şi de bucuria care este în Duhul Sfânt.

Puterea venită de sus lucrează în orice om născut din nou imboldul de a fi pentru cei din jur un martor al lui Isus. Vorba este să stea necurmat sub călăuzirea Duhului Sfânt în mijlocul semenilor, începând cu familia.

Martorul nu trebuie să-şi spună părerea şi nici să-şi povestească gândurile ci, aşa cum au făcut sfinţii apostoli (Fapt. Ap. 4:20: „Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”). Sau cum citim: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la cuvântul vieţii (1 Ioan 1). Prin credinţă trebuie să ajungem la această stare, pentru că Duhul Sfânt Se pogoară peste noi şi El lucrează în noi.

Realităţile duhovniceşti trebuie pipăite prin credinţă. „Credinţa este substanţierea lucrurilor nădăjduite…” (Evrei 11:1 – trad. J. N. Darby). Substanţiere înseamnă facultatea de a face din substanţă lucruri după plac.

Deci, martor cu adevărat al lui Hristos eşti numai când ai primit o putere deosebită de la El, prin Duhul Sfânt (plinătatea Duhului Sfânt).

Sfinţii apostoli au primit, prin Duhul Sfânt, nu nişte învăţături noi şi tainice, ci mărturia sigură a Domnului Isus Hristos. Ei n-au putut spune altceva decât: „…ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri…”, aşa cum s-a amintit mai sus.

„…şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului”.

înţelegând duhovniceşte, adevăratul martor începe întâi din „Ierusalim” (locul păcii), în „Iudea” (Ţara laudelor lui Dumnezeu), în „Samaria” (Dumnezeu veghează) şi până la marginile pământului, adică peste tot.

Se spune că Alexandru cel Mare, auzind pe Anaxarh vorbind despre infinitul lumilor, a plâns şi, la întrebarea prietenilor despre pricina acestei tulburări, a răspuns: „Nu e de plâns că în timp ce numărul lumilor e nesfârşit, noi n-am fost în stare să cucerim nici măcar una singură?”

Şi noi, credincioşii, măcar pământul fiinţei noastre să-l cucerim pentru Domnul Isus Hristos.

Tertulian (mare învăţător creştin:155-200) scria: „Suntem de ieri şi totuşi am ajuns să umplem pământul… Numai templele vi le-am lăsat vouă” (păgânilor).

Toma de Aquino (1225-1274), teolog şi filozof medieval, scrie: „a fi trimis înseamnă a merge acolo unde n-ai mai fost sub nici o formă; dar mai înseamnă şi a începe să exişti altfel acolo unde ai fost deja… ca să nu dispară, Biserica trebuie să revină la natura care i-a dat-o Hristos, la starea de misiune. Misiunea Bisericii este să dea mărturie în lume despre Hristos, să menţină un dialog neîntrerupt între Hristos şi lume” (Summa Theol., I-a, 9, 43), adică toţi credincioşii adevăraţi (oamenii născuţi din nou) să înalţe Evanghelia Domnului Hristos, prin trăirea şi prin vorba lor, pentru ca păcătoşii să audă şi să fie mântuiţi.

Cuvântul „martor” vine de la grecescul „martys”, sau latinescul „martyr”. Cei care au mărturisit cu adevărat pe Domnul Isus Hristos, au trebuit să plătească cu preţul vieţii mărturia lor, de aceea cuvântul martor (martir) este potrivit atât celor care mărturisesc pe Domnul Isus, cât şi pentru cei care mor pentru El. Adevărat zicea savantul francez Pascal: „Cred cu drag povestirile ale căror martori se lasă ucişi.”

Apostolii şi Evangheliştii de la început aproape toţi au murit moarte de martir.

încă un gând duhovnicesc: „adevăratul martor al lui Hristos începe întâi din „Ierusalim”, adică din Trupul lui Hristos, care este Ierusalimul ceresc (Evrei 12:22).

Cine este mădular în Trupul lui Hristos, cunoaşte pe Hristos, capul Trupului, de aceea poate să-I fie martor.