2 Tes 3:1-1

      Ce fac eu, ca să fie proslăvit Cuvântul Domnului prin mine? Să fiu o întrupare a Cuvântului.

Un lucru însemnat trebuie să învăţăm noi, cei care, prin credinţă, ne-am predat Domnului Isus: nu putem cere cuiva să se roage pentru noi, decât numai dacă ştim că este cu adevărat frate. Acest lucru este arătat limpede aici, cât şi în alte părţi ale Noului Testament.

Că avem nevoie de a fi sprijiniţi în rugăciune şi de alţi fraţi, este un lucru pe care-l simţim puternic de atâtea ori. Dacă sf. ap. Pavel care era un vas deosebit al lui Dumnezeu, care se bucura de mare trecere în faţa celor ce-l cunoşteau, nu se sfiieşte să spună celor pe care-i socotea fraţi, să se roage pentru el, cu cât mai mult noi, care suntem atât de departe de înălţimea lui, avem nevoie de rugăciunea celor credincioşi.

Dacă credincioşii din adunări s-ar ruga mai mult pentru cei ce le slujesc cu cuvântul ar fi mai bine slujiţi. Dar pentru că mulţi nu înţeleg şi nu fac acest lucru, de aceea sunt mai slab hrăniţi. Aşa dar nu sunt de vină numai cei ce vestesc Cuvântul, că nu-l vestesc cu multă bogăţie, ci de vină sunt şi aceia care nu se roagă pentru ei, ca Dumnezeu să le dea lor şi prin ei să dea şi la alţii.

Obiectul rugăciunii fraţilor din Tesalonic nu era nici sănătatea sf. ap. Pavel (deşi se simţea cam şubred), nu era nici izbăvirea de prigoană şi nici alte lucruri pământeşti sau în legătură cu viaţa pământească, ci era unul singur: răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. Slujba rugăciunii lor se contopea cu slujba marelui vestitor al Evangheliei. În felul acesta toţi credincioşii, dar absolut toţi, sunt părtaşi la slujba Evangheliei. Chiar dacă nu toţi ştiu să predice, dar toţi trebuie să se roage. De ce nu se face această lucrare cu toată râvna pe care o cere o astfel de chemare? Un credincios răspunde: „Din pricina trândăviei.” Născoceşte omul fel de fel de teorii, numai să nu-şi pună inima în slujba lui Dumnezeu.

Zice sf. Ioan Gură de Aur. „Mari cu adevărat ne sunt foloasele ce le putem câştiga prin rugăciunile sfinţilor (credincioşilor) pentru noi, însă numai atunci când şi noi lucrăm…” (2 Tes. Omilia V).

Zice el mai departe: „Rugăciunile voastre sunt îndreptate spre Dumnezeu, pentru noi, însă totalul se răsfrânge şi asupra voastră.”

„…Rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi.”

Viaţa sub toate formele ei, se răspândeşte prin sămânţă. Ce minunat a alcătuit Dumnezeu răspândirea oricărei seminţe, de la cea mai neînsemnată plantă, până la cel mai uriaş copac; de la cea mai mică vietate, până la om!… Totul este armonios şi perfect. Sunt seminţe purtate de vânt, altele sunt purtate de vieţuitoare, altele sunt împroşcate de căldura soarelui. Ce interesante căi!… Rămâi uimit cunoscându-le.

Aşa este şi cu viaţa cea nouă, adusă de Domnul Isus. Sămânţa acestei vieţi este Cuvântul Lui (vezi 1 Petru 1:23) şi el trebuie răspândit peste tot, ca să se înmulţească, cuprinzând cât mai multe suflete care stau la umbra morţii.

Dumnezeu are multe căi prin care îşi răspândeşte sămânţa pe pământ. Una din aceste căi este viaţa celui credincios. Peste tot, pe unde păşeşte cel credincios, trebuie să răspândească sămânţa cea binecuvântată a Cuvântului Sfânt, sămânţa adevărului şi a dragostei.

Trebuie să fim conştienţi, dacă suntem credincioşi, că Dumnezeu ne-a rânduit să ducem Cuvântul pe oriunde călcăm.

Sămânţa nu poate trăi în foc.

Păcatul este un foc şi oricine trăieşte în păcat nu poate purta sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că este arsă. Şi arsă nu poate purta în ea viaţă.

Ca să putem răspândi sămânţa, trebuie să fim curaţi, să o purtăm într-un vas sfânt, nu înroşit de păcat. Vai, câţi poartă sămânţa Cuvântului în vase înfierbântate de păcat sau de vreun duh străin (duh de ceartă).

Dragul meu, eşti tu purtător de sămânţă? Ce răspândeşti tu pe unde calci? Şi dacă o răspândeşti, vezi încolţi rea ei? Dacă nu încolţeşte nimic în urma ta, să ştii că germenul de viaţă, din sămânţă, a murit, pentru că ai pus sămânţa într-un vas în care este focul păcatului şi acesta i-a nimicit puterea de viaţă.

Doamne Dumnezeul meu, stinge în mine orice foc străin şi curăţeşte-mă clipă de clipă, ca să pot purta sămânţa binecuvântată a Cuvântului Tău pretutindeni şi să nu o fac ne roditoare prin vreun păcat ascuns şi nemărturisit.

     Pastor, Vițonescu Gabriel