În istoria lui Israel au existat trei crime care au indicat respingerea voii lui Dumnezeu de către oameni. Ioan Botezătorul a venit propovăduind Împărăţia (Mt. 3:1f), şi evreii l-au lăsat să fie ucis. În felul acesta L-au respins pe Tatăl care l-a trimis. Apoi, Isus a venit propovăduind acelaşi mesaj (Mt. 4:12-17), şi L-au crucificat, respingându-L în felul acesta pe Dumnezeu-Fiul. Pe cruce, Isus S-a rugat pentru evrei: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac” (Lc. 23:34). Rugăciunea aceasta a făcut posibilă cea de-a treiaoferire a Împărăţiei, prin apostoli, relatată în aceste prime şapte capitole din Fapte. Care a fost rezultatul? Liderii religioşi l-au ucis pe Ştefan! Acesta a fost păcatul de împotrivire faţă de Duhul Sfânt (Fa. 7:51), „păcatul de neiertat” despre care a vorbit Cristos în Matei 12:31-32. Moartea lui Ştefan marchează sfârşitul oferirii de către Dumnezeu a Împărăţiei pentru evrei.[1]
În capitolele 8-12, avem prezentată o tranziţie. În capitolul 8, Evanghelia trece de la evrei la samariteni. În capitolul 9, Pavel este convertit într-un mod extraordinar şi miraculos, şi Dumnezeu Îşi pregăteşte ucenicul acesta pentru lucrarea în Biserică. În capitolul 10, Evanghelia trece la neevrei, şi Petru apără această nouă îndepărtare în capitolul 11. În capitolul 12, îl vedem pe Petru pentru ultima dată ca lider între credincioşi. În capitolul 13, Pavel preia conducerea, aici şi în tot restul cărţii.
[1] Autorul se referă aici la oferirea împărăţiei în sens plenar, etnic. Această afirmaţie nu trebuie însă extinsă la dimensiunea individuală, pentru că în viitoarele biserici creştine evreii erau destul de numeroşi (n.ed.).