Matei 24:1 „La ieșirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului”.

„… pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El…”

Lumina merge încontinuu. Aceasta-i starea ei normală. Din mers își face ea lucrarea.

Așa este Domnul Isus, Lumina lumii. El lucrează din mers:” Mergea din loc în loc făcând bine…” (F. Ap. 10. 38).

Aristotel și elevii săi obișnuiau să se plimbe, când discutau probleme înalte de filozofie și știință. Anumite exerciții fizice par să învioreze gândirea.

„La ieșirea din templu, pe când mergea Isus…”

Domnul Isus a iești scârbit, pentru totdeauna din Templul înlăuntrul căruia domnea fățărnicia și înșelătoria.

Clădirile templului erau într-adevăr mărețe, dacă le priveai numai cu ochiul firesc. După mărturia istoricilor vremii, templul era una din minunile lumii de atunci. Iosif Flavius spune că cele 9 porți erau împovărate cu mult aur și argint, iar interiorul era împodobit cu arabescuri și struguri de aur în mărimea unui om. Apoi blocuri de marmoră lungi de 40 de coți (1,78 metri), colonade svelte și multe alte podoabe, care-i dădeau o strălucire și interioară și exterioară de neînchipuit.

Ucenicii s-au apropiat de Domnul, în timp ce mergeau spre Muntele Măslinilor, ca să-I arate clădirile templului și pietrele care-i slujeau de podoabă. Atâta socoteau ei că-i de valoare. La Domnul Isus însă, singura frumusețe a Templului era curăția și sinceritatea inimii închinătorilor. Nu podoaba de afară, nu cele văzute de ochiul fizic îl interesa pe El, ci lăuntrul inimii. și astăzi tot așa. Nici-o podoabă văzută nu poate face dintr-o peșteră de tâlhari, o casă de rugăciune. „Frumusețea pagodei nu te face mai bun, spune un proverb chinez, dacă inima ta este vicleană”.

Ce arăți tu Domnului Isus sau urmașilor Săi? Arăți cumva lucruri moarte?

Ucenicii arătau Domnului clădirile templului, care au fost dărâmate și care n-au mai fost rezidite. Tot ce este din materie este supus distrugerii.

E una din metodele diavolului, de a înlocui adevărata stare a inimii față de Dumnezeu, cu lucruri văzute: clădiri mărețe, risipă de artă, coruri, ceremonii, etc. În spatele acestora, păcatul își face în voie lucrarea lui distrugătoare. Dar Domnul Isus, ca Acela care cunoaște tot planul diavolului, S-a ridicat hotărât și a spus limpede: „piatră pe piatră nu va rămânea din toate acestea”.

Mai bine nici o podoabă, nimic din ceea ce atrage privirea să nu fie, dar să se vadă viață neprihănită, să se vadă închinare în duh și în adevăr. Aceasta bucură pe Dumnezeu, aceasta face cu adevărat bine sufletelor robite de păcat. Nici o pagubă duhovnicească n-ar fi, dacă n-ar exista niciuna din mărețiile văzute ale creștinismului, dar să existe creștini vii și adevărați. Pagubă mare, nebănuit de mare, este când se cheltuiesc bani mulți, timp mult și energie multă, pentru înflorirea lucrurilor văzute, dar partea principală, adică templul inimii este lăsat în părăginire. Să ne trezim, căci și despre noi poate să spună Domnul un cuvânt. Ce poate spune El acum?