Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.! (1 Corinteni 3:6-9).
Printre metaforele atribuite Bisericii, aici apostolul folosește imaginea ogorului. El numește Biserica „ogorul lui Dumnezeu” în versetul 9. În acest „ogor”, teren arabil în cuvintele de astăzi, Dumnezeu a așezat diferiți lucrători. Apostolul Pavel menționează pe„cel ce sădește” și pe „cel ce udă”, Dumnezeu fiind miracolul ce face să „crească”. Este adevărat, că noi nu putem prin propriile puteri să schimbăm lumea, sistemele lumii, instituțiile, și nicidecum inima omului. Este adevărat că Dumnezeu este cauza finală, a oricărei schimbări în bine: „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iacov 1:16). Cu toate că doar Dumnezeu poate schimba natura omului, noi avem datoria să lucrăm în ogorul lui Dumnezeu. Pe unii, Dumnezeu i-a chemat să fie cultivatori, pe alții secerători, pe alții îngrijitori. Unii sădesc sămânța Evangheliei, prin predicare, evanghelizare, misiune sau consiliere spirituală. Alții, sunt chemați de Dumnezeu să ude cu lacrimile lor inimile unde a fost sădită sămânța Evangheliei. Ne întrebăm cu uimire și durere… Unde sunt cei ce udă? Unde sunt cei ce plâng pe genunchi pentru sufletele nemântuite? Unde sunt cei care deschid inimile oamenilor din odăița lor? Unde sunt cei ce prin lacrimile lor, despietresc inimile cele mai împietrite? Domnul Isus în Pilda Semăntorului, menționează patru tipuri de pământ, care sunt patru tipuri de oameni ce ascultă Cuvântul: sămânța căzută lângă drum, sămânța căzută între spini, sămânța căzută în locuri stâncoase și sămânța căzută pe un pământ bun. (Matei 13:1-23). Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna adevărat și bun. Cuvântul este primit sau respins în funcție de inima ascultătorilor, și nu de esența mesajului său. Cei ce udă, în ogorul lui Dumnezeu pot înmuia inimile celor care ascultă Evanghelia mântuirii.
Sunt așa de puțini cei ce sădesc…tot mai puțini. Și mai puțini decât aceștia sunt cei ce udă! Proverbe 11:25 spune: „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. ” iar Psalmul 126:5-6 promite „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa,
se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” Dumnezeu este Cel ce poate și va face să crească sămânța adevărului căzută pe ogorul inimilor omenești. Cei ce udă nu au parte de o slujire publică. Lucrarea lor se face „în umbră” și în spatele cortinei, unde nimeni nu vede. Cei ce udă nu primesc laude sau respect din partea oamenilor. Ei nu sunt recunoscuți pentru darurile și talentele lor, dar sunt cunoscuți de Cel „ce ia aminte la lacrimile oamenilor”. Ești gată să fi printre cei ce udă?
Pastor, Lazăr Iosif
